FC Hermannstadt a intrat oficial în faliment
Tribunalul Sibiu a admis cererea administratorului judiciar și a dispus dizolvarea entității care a administrat clubul FC Hermannstadt. Decizia a fost luată miercuri, 9 septembrie, iar hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de șapte zile.
Instanța a ridicat dreptul de administrare și a dispus intrarea în etapa de lichidare. Conform raportului administratorului judiciar, la data de 5 iunie, clubul avea datorii curente în valoare de 15,55 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 3,11 milioane de euro, către bugetul de stat, angajați, sportivi și furnizori.
De la Liga 4 la două finale de Cupa României
FC Hermannstadt a fost înființată în 2015 și a pornit din Liga 4, reușind să ajungă în prima ligă în doar trei ani. Clubul sibian a disputat două finale ale Cupei României, ambele pierdute: în 2018 împotriva Universității Craiova, cu scorul de 0-2, și în 2025 în fața celor de la CFR Cluj, cu scorul de 2-3.
Echipa a intrat în insolvență în 2021, după prima retrogradare, dar a revenit în SuperLiga un an mai târziu. În 2025, Hermannstadt a câștigat play-out-ul, însă sezonul următor a retrogradat după barajul cu FC Voluntari, iar ulterior s-a retras din Liga 2.