Gabriela Ruse, eliminată în sferturile turneului WTA 250 de la Seul
Gabriela Ruse a fost eliminată, sâmbătă, în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Seul, competiție dotată cu premii totale de 283.347 de dolari. Românca a fost învinsă de maghiara Anna Bondar, a șasea favorită, cu scorul de 6-4, 1-6, 6-2, după două ore și 24 de minute de joc.
Ruse, în vârstă de 28 de ani și clasată pe locul 66 WTA, era a patra favorită a turneului. Partida a fost marcată de numeroase erori la serviciu din partea româncei, care a comis 13 duble greșeli, în timp ce adversara sa a înregistrat 8.
Echilibru în confruntările directe
Cele două jucătoare sunt la egalitate în meciurile directe, cu un scor de 2-2. Prima lor întâlnire a avut loc în 2015, în semifinalele unui turneu ITF de la Antalya, când Ruse a pierdut prin abandon la scorul de 2-4. Românca a câștigat apoi în 2021, în optimile de la Bellinzona, cu 5-7, 6-1, 7-6 (7/5), și în 2023, în optimile de la Transylvania Open, cu 7-6 (7/4), 6-2.
În urma acestei eliminări, Gabriela Ruse părăsește competiția cu un cec în valoare de 7.025 de dolari și 54 de puncte WTA.