Șumudică, revoltat de programul încărcat al CFR-ului înainte de derby-ul cu Dinamo
Antrenorul echipei CFR Cluj, Marius Șumudică, a susținut vineri, 23 octombrie, conferința de presă premergătoare duelului cu Dinamo București, programat duminică, 25 octombrie, de la ora 19:00, pe teren propriu, în etapa a 13-a din SuperLiga.
Unul dintre cele mai tensionate momente ale conferinței a fost legat de nemulțumirea tehnicianului față de modul în care Liga Profesionistă de Fotbal a programat partidele echipei sale. Șumudică a reclamat un calendar extrem de încărcat, arătând că CFR Cluj urmează să dispute trei meciuri importante în doar șase zile.
„Nu-mi place să fiu luat de prost. Nu bat niciun apropo și nu, nu vreau să atac pe nimeni. Este incredibil ca CFR Cluj să joace trei partide extrem de importante în șase zile. Este a doua oară! Domnilor care conduceți fotbalul românesc, care faceți programările, să fie o echidistanță! Nu se poate ca eu să joc duminică seară cu Dinamo, miercuri în Cupă cu U Cluj și sâmbătă la Petrolul. Trei meciuri în șase zile, în timp ce adversarii noștri joacă în zece sau unsprezece zile aceste trei meciuri. Nu este normal”, a declarat antrenorul CFR-ului.
Înaintea acestui derby, formația din Gruia traversează o perioadă mai puțin fastă, cu o singură victorie, trei remize și o înfrângere în ultimele cinci partide. În schimb, statistica întâlnirilor directe pe teren propriu este favorabilă clujenilor: CFR Cluj nu a pierdut în ultimele zece meciuri disputate acasă împotriva lui Dinamo, reușind nouă victorii și o remiză. Ultima confruntare dintre cele două echipe, din sezonul trecut, când Dinamo a fost gazdă, s-a încheiat cu un rezultat de 0-0.