Derby-ul FCSB – Rapid, un nou record de asistență în acest sezon
FCSB și Rapid se întâlnesc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 21:00, pe Arena Națională, într-un meci care va stabili un nou record de asistență pentru actualul sezon. Conform oficialilor roș-albaștrilor, peste 30.000 de suporteri și-au cumpărat deja bilete pentru această partidă.
Recordul anterior din acest sezon fusese înregistrat la meciul dintre Universitatea Craiova și FCSB, când pe stadionul Ion Oblemenco au fost prezenți 27.696 de spectatori.
Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a confirmat că numărul cererilor a depășit așteptările inițiale și că interesul pentru acest derby este unul deosebit.
„S-a bătut deja recordul sezonului în ceea ce privește numărul de bilete vândute până acum. Noi am sărit de 30.000, exact cât anticipasem, inclusiv cu biletele Rapidului. Rapidiștii trecuseră de 5.000. Cred că vor fi peste 35.000 de spectatori sau în jurul acestei cifre”, a declarat oficialul FCSB.