Poli Timișoara și Potaissa Turda își află adversarele din turul al treilea al EHF European Cup
Echipele românești de handbal masculin SCM Politehnica Timișoara și AHC Potaissa Turda și-au aflat marți adversarele din turul al treilea al EHF European Cup, în urma tragerii la sorți care a avut loc la Viena.
Poli Timișoara va întâlni formația muntenegreană RK Lovcen Cetinje. Primul meci este programat în deplasare, pe 21 sau 22 noiembrie, iar manșa a doua se va juca pe teren propriu, pe Bega, o săptămână mai târziu, pe 28 sau 29 noiembrie.
Bănățenii au trecut de turul al doilea după două victorii împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys, scor 39-22 și 38-25, ambele partide fiind disputate la Timișoara. De cealaltă parte, Lovcen Cetinje a eliminat echipa luxemburgheză HC Berchem, după 40-30 și 34-34, ambele meciuri jucându-se în Ducat.
Potaissa Turda va primi replica formației norvegiene Runar Sandefjord, cu primul meci în deplasare și revanșa pe teren propriu. În turul secund, turdenii au câștigat ambele manșe împotriva echipei belgiene Derdaele Sporting Pelt, cu 29-27 și 33-27, în timp ce Runar a eliminat formația turcă Nilufer BSK după două victorii clare, 37-28 în deplasare și 36-29 pe teren propriu.