Csikszereda Miercurea Ciuc și-a demis antrenorul principal
Clubul FK Csikszereda Miercurea Ciuc a anunțat joi, pe pagina sa de Facebook, că a ajuns la un acord comun cu antrenorul principal Istvan Szabo privind încetarea colaborării.
Tehnicianul maghiar preluase conducerea echipei în vara acestui an și a stat pe banca formației în primele zece meciuri din SuperLigă, în care echipa a obținut un singur punct, precum și în două partide din Cupa României.
FK Csikszereda ocupă ultimul loc în SuperLigă, poziția 16.
„Clubul nostru și antrenorul principal István Szabó au ajuns la un acord comun privind încetarea colaborării. Îi mulțumim lui István Szabó pentru munca depusă, pentru dedicare și pentru tot ceea ce a făcut pentru FK Csíkszereda. Îi dorim mult succes în continuarea carierei!”, a fost mesajul transmis de club.
Szabo, în vârstă de 59 de ani, a mai antrenat în cariera sa echipe precum Cegledi VSE, Tiszakecskei LC, FC Dabas, Kecskemeti TE și Nyiregyhaza Spartacus.
El este al doilea antrenor din SuperLigă demis în această săptămână, după croatul Stjepan Tomas, de la Oțelul Galați.