Dinamo rămâne fără Alexandru Musi pentru câteva săptămâni
Alexandru Musi, unul dintre jucătorii importanți ai lui Dinamo, va fi indisponibil în perioada următoare din cauza unei probleme la menisc care necesită intervenție chirurgicală. Anunțul a fost făcut de Andrei Nicolescu, președintele clubului, care a confirmat că fotbalistul în vârstă de 22 de ani va fi supus unei operații.
Musi nu a făcut parte din lotul lui Dinamo pentru partida disputată la Miercurea Ciuc, împotriva celor de la Csikszereda, încheiată cu victoria formației bucureștene, scor 3-1. Inițial, informațiile indicau că extrema stângă ar fi acuzat o ușoară întindere, iar stafful tehnic ar fi decis să nu riște folosirea sa în această confruntare. Ulterior, situația s-a dovedit a fi mai serioasă.
Artroscopie și o revenire estimată la 4-5 săptămâni
Andrei Nicolescu a explicat că Musi are o leziune minoră la menisc și va avea nevoie de o artroscopie. Oficialul dinamovist a precizat că, în scenariul optimist, jucătorul ar putea reveni după aproximativ 4-5 săptămâni.
„Din păcate, este o leziune minoră de menisc. Va fi indisponibil aproximativ 4-5 săptămâni, aceasta este estimarea pozitivă, și sperăm să revină pe teren alături de echipă. Va fi nevoie de o operație, dar este varianta mai soft, o artroscopie”, a declarat Andrei Nicolescu la Prima Sport.