Alexander Zverev va juca pentru Germania în Cupa Davis, după titlul de la US Open
Tenismanul Alexander Zverev, proaspăt încoronat campion la US Open, a decis să reprezinte Germania în întâlnirea din weekendul următor cu Croația, din Cupa Davis. Sportivul este așteptat să sosească joi la Halle, acolo unde confruntarea se va desfășura sâmbătă și duminică.
Învingătoarea acestei dispute se va califica la turneul final al Cupei Davis, programat în noiembrie, în Italia.
„Suntem încântați că Alexander vine la meciul nostru de acasă, de la Halle, în ciuda efortului depus în acest sezon la turneele de Mare Șlem și pentru titlul de la US Open”, a declarat căpitanul nejucător Michael Kohlmann. „Este un semnal grozab pentru echipa noastră și pentru fanii tenisului german”, a adăugat fostul jucător.
Zverev a cucerit duminică al doilea său titlu de Mare Șlem din carieră, la US Open, iar ulterior a afirmat că i-ar plăcea să evolueze în Cupa Davis, deși anturajul său ar prefera ca el să se odihnească.
Sportivul fusese convocat luna trecută pentru această întâlnire, însă Kohlmann precizase atunci că participarea sa depinde de cât de departe va ajunge la US Open.
După Cupa Davis, Zverev este programat să participe la Cupa Laver, în perioada 25-27 septembrie, la Londra.