România, calificare în sferturile Cupei Billie Jean King pentru junioare după victoria cu Slovacia
Echipa de tenis a României s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Billie Jean King pentru junioare, după ce a învins Slovacia cu scorul de 2-1, în Grupa a 4-a, marți, la Cairo.
Sara Nicole Sitar a învins-o pe Lilien Kubalova cu 6-3, 6-4, iar Maria Valentina Pop a trecut de Viktoria Novakova cu 6-1, 5-7, 7-6 (7/5). La dublu, perechea Veronica Cervac/Sara Nicole Sitar a fost întrecută de cuplul Lilien Kubalova/Riana Rusnackova cu 6-3, 6-3.
După victoriile cu Canada și Slovacia, ambele cu 2-1, România ocupă locul secund în grupă, după echipa Statelor Unite, care s-a impus cu 3-0 în ambele partide.
Meciul dintre România și Statele Unite va avea loc miercuri.
România o mai are în lot pe Veronica Cervac, căpitanul echipei fiind Ciprian Săvulescu. România a participat de șase ori la turneul final al competiției, cel mai bun rezultat fiind finala disputată în 2024 și pierdută în fața Statelor Unite.